
Stiu, deja simti un parfum delicat, ti s-au relaxat toti nervii si auzi o muzica de atmosfera in surdina. Si nici macar nu ai apucat sa o aprinzi. Nu-i asa ca e un lucru minunat lumanarea asta?! E un prieten de nadejde cand esti obosit, este aroma-terapeut cand esti stresat, este… luminoasa cand se taie curentul, este un fel de 3 in 1 antic de care am devenit mai toti dependenti.
Lumanarile reprezinta un contrast intre simplitatea materialului din care sunt facute, ceara, si efectul vizual, olfactiv si emotional pe care il contin. Nimic nu poate simboliza mai clar si mai explicit romantismul, spiritualitatea sau relaxarea decat aceste mici faclii.
Initial, lumanarile aveau o intrebuintare strict functionala, aceea de iluminare. Ele sunt fabricate din parafina, soia, gel sau ceara de albine. Datorita simplitatii acestor materiale, lumanarile au o vasta arie de utilizare. In amenajarile interioare, lumanarile creeaza, prin efectele pe care le au, o atmosfera calda, primitoare, imprimand astfel o anumita tenta intima de relaxare si de meditatie.
Datorita multitudinii de dimensiuni, forme, culori si arome, este practic imposibil sa nu gasesti ceva care sa se potriveasca si caminului tau. Exista lumanari ambientale, lumanari rustice, lumanari festive si chiar si lumanari de gradina. Poti sa le integrezi in orice camera a locuintei si sa te retragi in coltisorul tau, brusc devenit mult mai confortabil si mai primitor.
Lumanarile au creat o legatura intre real si divin, intre lumea aceasta si cea de dincolo, fiind foarte cunoscut obiceiul de a aprinde o lumanare pentru cei disparuti. Sunt prezente la toate evenimentele importante din viata unui om, la nastere, onomastica, botezuri si cununii religioase si, desi nu si-au pierdut rolul initial, cel de iluminare, acestea au capatat un rol special in viata noastra.
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.